Florile lotus din hârtie sunt expresia simplității, fiind ușor de confecționat. Practicanții Falun Dafa le oferă cu drag celorlalți, ca simbol al purității și frumuseții acestei practici și pentru a-i încuraja pe oameni să păstreze în inimă principiile: 真 Adevăr, 善 Compasiune, 忍 Toleranţă.
Prin intermediul proiectului ‚Petalele Păcii’ putem învăţa împreună să confecţionăm şi să dăruim flori de lotus din hârtie, pe care le vom împături cu gânduri bune către toţi copiii care întâmpină greutăţi precum micuţa Fadu care şi-a pierdut tatăl.
Fiecare floare astfel făcută este un simbol al speranţei!
Pentru a realiza un lotus de hârtie vom avea nevoie de următoarele: hârtie colorată, un elastic mic (pentru brăţări), sfoară și o etichetă perforată la un capăt, care poate fi înlocuită și cu o hârtie pe care este scris un mesaj.
Pregătire:
Putem obţine bucăţile de hârtie din care vom confecţiona lotusul, împărţind o coală A4, poziţionată vertical (portret), în 3 părţi egale. După tăierea celor 3 părţi, îndoim fiecare parte în jumătate pe lungime, apoi din nou în jumătate şi apoi din nou în jumătate. Tăiem bucăţile rezultate şi vom obţine bucăţelele de hârtie din care vom face lotusul. Dimensiunea dreptunghiurilor poate fi schimbată în funcție de dimensiunea dorită a florii.
Opt din cele doisprezece bucăți de hârtie (ne putem imagina că ele sunt de culoare argintie și roz) sunt folosite pentru a face două rânduri de petale, iar celelalte patru (verzi) sunt folosite pentru a face un rând de frunze.
[missing image: assets/images/2017/07/6b.jpg]
